O româncă a arătat ce a cumpărat cu 250 de lei în China, la supermarket: „În România costă 700 de lei”
Citeşte întreaga ştire: O româncă a arătat ce a cumpărat cu 250 de lei în China, la supermarket: „În România costă 700 de lei”.

O româncă stabilită în Hong Kong a arătat ce a cumpărat cu 250 de lei în China, la supermarket. Tânăra a filmat căruciorul plin de produse și i-a întrebat pe urmăritorii de pe TikTok cât ar costa toate cumpărăturile în România. Cuprins: Tot ce a cumpărat românca cu 250 de lei din China, din supermarket Românii au explicat cât ar fi costat același coș de cumpărături la noi în țară Cum au reacționat românii când au aflat prețul tortului de 4 kilograme Cât câștigă, în medie, oamenii care lucrează în Hong Kong O româncă a arătat cât cheltuie pe zi în China, ca studentă Tot ce a cumpărat românca cu 250 de lei din China, din supermarket O româncă a mers la cumpărături în China, la supermarket și a filmat toate produsele pe care le-a achiziționat cu doar 250 de lei. Tânăra a încărcat apoi videoclipul pe TikTok și a primit zeci de comentarii de la românii care au comparat prețurile cu cele din țară. În videoclipul distribuit în mediul online tânăra le-a arătat internauților toate cumpărăturile: „Să vă arăt ce puteți lua de aici cu 250 de lei. În primul rând avem mozzarella. Eu locuiesc în HongKong, iar acolo produsele lactate sunt foarte scumpe așa că mi-am luat un kilogram de mozzarella. Apoi avem brânză (…), mai multă brânză, ardei iute, covrigei, ciuperci albe pe care am dat doar 8 lei, în Hong Kong aș da 30 și ceva de lei pe o cutiuță mai mică și flori. (…) și mi-am mai luat un tort de pe care am dat 99 de yuani, aproximativ 65 de lei. Este un tort cu căpșuni și are 4 kilograme”, spune tânăra româncă în videoclipul postat pe TikTok. Românii au explicat cât ar fi costat același coș de cumpărături la noi în țară În timpul clipului, Sunny i-a întrebat pe urmăritorii de pe TikTok cât cred că ar fi costat același coș de cumpărături în România. Internauții au comparat prețurile, dar și gramajul produselor: „Ieri, la Kaufland, am lăsat 310 lei și nu am luat mai nimic”; „Primele 3 produse și în România ajungeai la 200 lei”; „Cu 250 lei în România cumperi doar brânza aia, eventual cu toți covrigii”, „Mozzarella rasă este undeva la 12-15 ron punguța de 250 de gr, ciupercile sunt 15 ron 500 de gr. Am sărit de la tort de 250 de lei”, „Am dat 600 lei ieri la Lidl pe jumătate din coșul tău”, „Coșul ăla de cumpărături în România te va costa vreo 750 lei”, sunt doar câteva dintre comentariile lăsate de români la postarea tinerei din China. Cum au reacționat românii când au aflat prețul tortului de 4 kilograme Internauții au lăsat zeci de comentarii la videoclip, iar primul preț pe care l-au comparat a fost cel al tortului. Tânăra a explicat că a dat aproximativ 65 de lei pentru un tort de patru kilograme. Românii au explicat că la noi în țara doar un kilogram se apropie de prețul de 100 de lei. „Doar tortul poate ar fi putut fi cumpărat cu 250 de lei”; „Nici de tort nu ajung bani,în condițiile în care kg de tort este peste 100 de lei”; „În România numai tortul e 100 lei in kg .. deci x4 kg deja s-a depășit bugetul”, sunt doar câteva dintre comentariile apărute la videoclip. Sunny s-a mutat în Hong Kong în urmă cu mai bine de cinci ani. Locuiește acolo alături de soțul său și lucrează ca profesoara la o grădiniță. Tânăra, originară din Craiova, a creat contul de TikTok Viața în Asia, unde le arată internauților diferite momente din viața de zi cu zi. Cât câștigă, în medie, oamenii care lucrează în Hong Kong Potrivit celor mai recente date oficiale, salariul mediu lunar al angajaților din Hong Kong era în jur de 20.500 de HKD, potrivit celor mai recente date publicate de autorități. În perioada mai‑iunie 2024, adică suma pe care jumătate dintre lucrători o câștigă sau mai mult într‑o lună de muncă. Vorbim de aproximativ 11.000 – 11.500 lei pe lună. Totuși, mediile pot fi mai ridicate dacă luăm în calcul salariile mai mari din sectoare cu venituri peste medie: unele estimări plasează media brută a câștigului lunar în jurul valorii de 36.500 de HKD, aproximativ 20.000 – 21.000 lei, pentru toți angajații, dar această cifră este influențată de salariile mari din domenii precum finanțe sau tehnologie. O româncă a arătat cât cheltuie pe zi în China, ca studentă Recent, o tânără româncă care studiază în China a arătat cât cheltuie într-o zi pe mâncare și băuturi, oferind o perspectivă sinceră asupra vieții de student acolo. Pentru ea, costurile zilnice sunt surprinzător de mici față de ce se întâmplă în România. Elenna a documentat într-un videoclip pe TikTok cheltuielile pe parcursul unei zile, de la micul dejun până la cină. A plecat la cursuri cu bicicleta – pentru care are un abonament și nu plătește bani pe transport – apoi și-a luat o cafea cu cocos, care a costat echivalentul a 6,15 lei. Tot Elenna este cea care le-a arătat românilor, pe TikTok, ce mănânci cu 27 de lei la McDonalds în China. La prânz, în cantina universității, și-a luat o clătită cu pui și salată, pentru care a plătit cam tot 6 lei, plus o sticlă de Coca‑Cola de 680 ml la echivalentul a 2,46 lei. Apa a costat puțin peste 1 leu. Cina a fost puțin mai scumpă, aproape 12 lei, pentru un preparat cu pui în stil japonez. La final, Elenna a calculat toate cheltuielile și a ajuns la un total de aproximativ 28 de lei pentru întreaga zi, incluzând băuturi și mâncare.
Citeşte întreaga ştire: O româncă a arătat ce a cumpărat cu 250 de lei în China, la supermarket: „În România costă 700 de lei”
https://www.libertatea.ro/stiri/romanca-aratat-ce-cumparat-cu-250-lei-supermarket-china-5593424
No Comments Yet...